Profunzimea momentului, lumina calma si blanda a zilelor de toamna, iradiaza eleganta si liniste.

Aflat pe terasa ,,Perla Bucovinei’’ asezamant situat pe un pinten insorit de deal, in vecinatatea Manastirii Voronet, o sublima bijuterie arhitecturala in tinuturile de basm ale Bucovinei, contemplu apoteoza tonurilor aramii asternute pe crestetul ondulat al codrilor. Decorul naturii se rasfrange undeva in perenitatea vremurilor. Un brau vertical de brazi cu tulpini golase asemeni coloanelor Dorice ale templului Poseidon de la Cap de Sunion poarta pe crestet o cununa de verde adumbrit. Ici colo, cate un arbust pitic, adevarat bulgare de arama invioreaza desisurile brazilor. Jos in vale cativa mesteceni albi isi etaleaza podoaba de nuante galben intens auriu. 

Sus pe culmile codrilor Slatioarei se intinde un adevarat tezaur, arborii ce definesc Bucovina, drept ,,Tara Fagilor”. Fosnetul cald al frunzelor ingalbenite vibreaza in suflet nostalgiile acordurilor viorii lui Ciprian Porumbescu de la Stupca, asezamant aflat in vecinatate. Inegalabil balsam de toamna. Intregul peisaj este o paleta de culori inexprimabila in cuvinte, inaccesibila penelului, accesibila doar privirilor si sufletului.

Deasupra acestor intinderi o pereche de soimi mari, adevarati Condori ai Bucovinei, rotesc unduindu-si alene aripile.

De undeva din stanga mea, dinspre Gura Humorului un norisor se apropie urmarind trecatoarea. Imi pun la ochi binoclul. Miracol!! Un stol de cca 25-30 porumbei se apropie de zona in care ma aflu. In aceasta dupa-amiaza senina fluturarile lor in azurul cupolei limpezi de clestar par a fi niste cristale. Ii privesc emotionat nereusind sa cuprind cu gandul meu ce se petrece?! Stolisorul de porumbei, intre ei remarc multe pasari tinere, se intreapta catre cei doi soimi, adevarati gardieni ce-si efectueaza rondul. Zborul stolului devine agitat, inconjurand pe unul dintre soimi. 

Plictisiti dar totusi vadit deranjati de zburdalnicia intrusilor soimii plonjeaza din inalt, pierzandu-se in laguna portocalie a desisului de fagi. In mod cert am fost martorul unei lectii de instruire, un adevarat seminar cu tema ,,Dusmanii Nostri”.

De asta data zborul invataceilor este mult mai domolit, ei se inalta peste culmile codrilor Slatioarei si se pierd undeva catre tinuturile Humorului. La poalele asezamantului unde ma aflu, apele limpezi ale unui paraias cu sclipiri diamantine susura duios spre campie. Pe malurile sale o briza ce adie, rascoleste fosnetul frunzelor parasite de clorofila.

Doamne, celesta zi de toamna, ce mult regret ca in clepsidra timpului meu au ramas numai cateva fire de nisip. Iubesc tot ce dispare, chiar si parfumul frunzelor vestejite. Lacrimi de jar imi clocotesc pe obraz… mi-e foame de melancolia toamnei… mi-e sete de zborul porumbeilor!